BMW 118d aut. Sport – Tânăr serios, ofer pragmatism

Autor: Oraan Mărculescu 30 mart. 2012 Test drive

Cea de-a doua generaţie BMW Seria 1 i-a cam surprins pe fani prin stilul puţin cam prea maturizat şi parcă nu aşa de stilat cum se aşteptau mulţi de la urmaşul primului BMW Seria 1. Pe de altă parte, noul Seria 1 se pare că reuşeşte să le atragă atenţia celor care considerau vechiul Seria 1 prea copilăros şi, de ce nu, cam sub pretenţiile unui client de BMW.

Prin urmare, nu cred că greşesc dacă afirm despre noul BMW Seria 1 că e mai discret decât alte compacte premium, iar diversele pachete şi accesorii exterioare îi subliniază fie caracterul urban, fie pe cel sport – fiecare prin denumiri mai mult decât sugestive. În cazul modelului de test, cu linia de echipare Sport, maşina afişează un dinamism discret, fiind suficientă cartea de vizită oferită de partea frontală, cu faruri mari şi grila binecunoscută foarte clar evidenţiată.

Noul BMW Seria 1 are un aspect mai discret si (prea?) maturizat

De altfel, discreţia maşinii sugerează că sub capotă avem un motor mai puţin pretenţios. Iar, când îi dai drumul, devine foarte clar că e vorba de un diesel, cu un zgomot distinct, atât în afară, cât şi în habitaclu. Un habitaclu unde primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost micul joystick al schimbătorului automat.

Chiar şi micul Seria 1 are dreptul la o cutie de viteze automată modernă, atât prin aspectul manetei, cât şi din punct de vedere tehnologic – deoarece vorbim de o cutie automată cu 8 trepte. Da, opt, cifra din indicativul 118d. Şi dacă sunteţi tentaţi să spuneţi că dieselului de 2,0 litri şi 143 CP i se potriveşte mai bine cutia manuală, ţin neapărat să vă contrazic.

BMW 118d beneficiaza de o cutie automata moderna, cu 8 trepte

Nefiind vorba de dieselul de top 120d (care oferă 184 CP), aş spune că BMW 118d le este dedicat mai mult celor mai puţin grăbiţi. Prin urmare, celor care apreciază mai mult confortul, deci acel gen de persoane care se vor bucura să scape de „stresul” schimbării manuale a treptelor.

Atenţie, însă, pentru că nu vorbim de o cutie automată leneşă. Nicidecum. Schimbarea treptelor este foarte rapidă, iar plaja de turaţii este exploatată mult mai eficient decât ar putea să o facă un şofer normal cu o cutie manuală cu 6 trepte. Unul dintre avantaje este că în zona turaţiei de cuplu maxim, pe la 1.800-2.400 rpm, scapi de izbucnirea violentă specifică acestui diesel, iar modul de livrare al puterii este mult mai agreabil.

Dacă în regim urban nu mai are sens să arăt avantajele aduse de această cutie din punct de vedere al confortului, trebuie neapărat să menţionez şi dinamismul bun pe care îl oferă această cutie într-un regim susţinut, pe traseele virajate. Cu excepţia zgomotului motorului, fără prea mare legătură cu sportivitatea, urcarea în ture se dovedeşte promptă, mai ales dacă alegi modul SPORT al şasiului adaptiv M (opţional pentru 1.146 euro, dar merită).

Cutia automata si dieselul de 143 CP de pe BMW 118d fac o combinatie foarte buna

În plus, cutia automată cu 8 trepte asigură şi o decelerare suficientă, ajutând astfel sistemul de frânare, deci te poţi baza pe un fading mai redus al frânelor. Şi mai interesant este că, în teorie, demarajele sunt la acelaşi nivel cu versiunea având cutie manuală – în practică, însă, 118d aut. pare mai sprinten, deoarece nu mai pierzi timpul cu apăsatul pedalei de ambreiaj, schimbatul treptei, recuplarea ambreiajului.

Cei 143 CP se dovedesc suficienţi pentru cei care apreciază un stil dinamic, dar nu chiar sportiv. Dar uite că automata cu 8 trepte şi trenul de rulare (probabil cel mai reuşit la ora actuală pentru o maşină de categorie compactă) îi conferă lui BMW 118d aut. un caracter sportiv la cotele pe care le aştepţi de la un BMW. Lucru evident dacă alegi modul SPORT+ al şasiului adaptiv M.

Dacă, din punct de vedere dinamic, pot spune că automata este foarte potrivită pentru motorul de pe 118d, credeam că lucrurile vor sta cam pesimist din punct de vedere al consumului. Eroare, însă, deoarece eficienţa schimbării treptelor se reflectă şi în acest domeniu – lucru valabil nu doar în teorie (consumul mediu se cifrează la 4,4 litri/100 km, atât pentru manuală, cât şi pentru automată).

Eficienta cutiei automate de pe BMW 118d contribuie si la consumul scazut

În oraş, fără a încerca să conduc economic (deşi am parcurs câteva minute şi în modul ECO PRO…), BMW 118d aut. a consumat în jur de 7 litri/100 km, în condiţii de trafic intens, temperaturi scăzute şi un stil mai grăbit decât de obicei. Într-un parcurs mixt de câteva sute de kilometri, computerul de bord arăta puţin peste 6 litri/100 km, cam cu 1,5 litri/100 km mai mult decât în teorie. Adică EfficientDynamics nu e doar marketing, clar, nu?

În concluzie, această cutie automată mi se pare că se potriveşte de minune acestui motor diesel, mai ales că preţul suplimentar de 2.240 euro mi se pare rezonabil, dat fiind preţul de bază al lui 118d, de 28.024 euro. Practic, merită să cheltuieşti 8% suplimentar pentru un plus mult mai mare, pe care îl vei regăsi în caracterul agreabil pe care îl oferă maşina.

Pretul cutiei automate e de 2.240 euro - cam 8% din pretul de baza al lui 118d

Cine vrea mai mult confort este, de obicei, şi mai pretenţios, aşa încât o „incursiune” pe lista de opţionale poate ridica preţul lui BMW 118d aut. chiar şi la 40.000 euro. Ceea ce, alături de zgomotul cam nesportiv al motorului şi aspectul cam discret al exteriorului, pot spune că reprezintă singurele minusuri serioase ale maşinii.

Pentru că, în rest, dacă nu iei în considerare că BMW 318d costă cam 5.000 euro mai mult (dar îţi şi conferă imaginea pe care o aşteaptă majoritatea, de berlină sportivă BMW), pot afirma că BMW 118d aut. e o maşină foarte potrivită pentru clienţii tineri de maşini premium. În principal pentru aceia care nu ţin neapărat să epateze, ci pun accentul pe un pragmatism inteligent.

Evident, există şi nişte limite – nu merită să te gândeşti la BMW dacă nu eşti adeptul ideii de JOY. Iar BMW 118d aut. are mai mult JOY decât mă aşteptam.

BMW 118d aut. este o masina foarte competenta, atuul fiind caracterul agreabil foarte bun


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide